Concurand cu alte titluri care trateaza o problematica asemanatoare (cum ar fi Call of Duty 4, Bioshock sau Halo 3), Frontlines: Fuel of War incearca sa isi puna amprenta in acelasi stil, fiind un joc ce trateaza probleme actuale, in care lumea este din ce in ce mai faramitata de natiuni beligerante care concureaza pentru mult doritul petrol ce a cauzat atatea probleme pana acum. Daca actiunea in joc este plasata in viitor, problematica este cea a zilelor noastre.
Cei care au jucat titluri trecute din seria Battlefield se vor simti confortabil cu nucleul si stilul de joc Frontlines. In esenta hartile contin puncte de captura predeterminate. Pe masura ce le preluati de la inamic avansati cu linia frontului si prin batalii din ce in ce mai mult pana cand ajungeti in cele din urma sa controlati toata harta. Unele puncte necesita sa stati langa un satelit pentru o anume perioada de timp; altele va vor gasi plantand C4 pentru a dobori un obiectiv inamic, si trecerea prin aceste misiuni nu este deloc floare la ureche. Ca durata, pentru a fi terminat jocul necesita aproximativ 6-8 ore (cele trei nivele de dificultate extind putin aceasta perioada).
Razboiul ce are loc in Frontlines se desfasoara intre Western Coalition Army (Statele Unite si Uniunea Europeana) si Red Star Alliance (Rusia si China), actiunea petrecandu-se in mare parte in Orientul Mijlociu. Secventele din fiecare misiune sunt furnizate din perspectiva unui jurnalist de razboi.
Spre surprinderea multora insa, punctul forte al Fuel of War nu este insa campania singleplayer. Adevarata atractie va fi constituita de modul multiplayer de pana la 50 de jucatori. Daca va gasiti 49 de prieteni sau persoane cu care sa jucati si aveti la dispozitie o conexiune buna, aveti posibilitatea sa va angajati in una din cele mai interesante experiente. Veti avea la dispozitie avioane, elicoptere, tancuri, drone si alte dispozitive de lupta pe de o parte, terenuri si peisaje intinse pe de alta parte, iar actiunea o veti gasi distractiva si mentinandu-se tot timpul la un ritm alert.
Frontlines va ofera de asemenea posibilitatea de a juca un anume rol in echipa din care faceti parte, de a fi membru al unei anume clase de asalt, de operatiuni speciale si asa mai departe.
Puteti fi, spre exemplu, persoana din echipa care cheama ajutorul (bombardamentul) aerian, sau puteti alege sa fiti la comanda armelor EMP care sa anihileze vehiculele inamice. Fiecare rol are trei nivele iar fiecare nivel are o putere diferita. Jucati cat mai bine si veti ajunge la cel din urma nivel intr-un timp scurt, castigand un avantaj strategic care se va face simtit cu siguranta.
Toate aceste roluri diferite, clase de personaje si vehicule care pot fi intalnite pot speria la un moment dat, insa schema de control a fiecarui element este bine realizata si relativ intuitiva, permitandu-va sa va acomodati destul de repede. Avioanele sunt de departe cele mai greu de manevrat, insa tancurile si hummer-ele sunt usor de controlat chiar de la inceput. Selectarea armelor este controlata cu ajutorul unui meniu radial care devine o nulitate atunci cand purtati mai mult de 8 arme, lucru care se intampla insa foarte rar in modul single player, iar in modul online nu apare niciodata.
Bataliile sunt punctul principal de atractie in Frontlines. Tot timpul se intampla foarte multe lucruri si exista de fiecare data cateva modalitati diferite de abordare a unor situatii date, multumita arsenalului pus la dispozitie, a vehiculelor si a dronelor. Toate aceste elemente vizuale sunt prezentate destul de bine.
Sunetul se comporta si el bine, temele rock ajuta la cresterea tensiunii unei scene, dialogul este si el eficient, iar amplificarea atmosferei prin intermediul partii audio este realizata admirabil.
Cu siguranta ca Frontlines: Fuel of War poate fi considerat un joc ce cauzeaza dependenta. Campania single player se comporta suficient de bine pentru a convinge jucatorii sa o parcurga si sa obtina punctele dorite; in modul multiplayer insa vor fi atrasi majoritatea fanaticilor de FPS. Merita incercat.
|